În decursul ultimei săptămâni, polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) au înregistrat 10 cazuri de deținere, consum și promovare a substanțelor interzise în municipiul Chișinău.
Potrivit poliției, incidentele au fost înregistrate în sectoarele Centru, Botanica, Buiucani, Rîșcani și Ciocana, vizând persoane cu vârste între 22 și 37 de ani. Forțele de ordine au depistat asupra acestora substanțe precum hașiș, PVP (sare), mefedronă, precum și obiecte artizanale utilizate pentru consumul drogurilor.
De asemenea, un bărbat a fost documentat pentru promovarea magazinelor online de comercializare a drogurilor, prin inscripții aplicate în spațiul public.
Toate persoanele implicate sunt cercetate conform legislației în vigoare, iar autoritățile continuă măsurile pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

