VIDEO // Pieton, filmat cum este lovit de o roată desprinsă de la un camion în Japonia

Redacția SafeNews

Un bărbat din Japonia a ajuns la spital după ce a fost lovit de roata desprinsă a unui camion. Imaginile au fost surprinse într-o regiune de lângă Tokyo, după ce două dintre roțile autovehiculului s-au desprins în mers, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.

S-au rostogolit câteva zeci de metri, iar una dintre ele s-a oprit într-un final.

Cealaltă, în schimb, și-a continuat drumul și l-a lovit în plin pe un om aflat pe margine. 

PUBLICITATE

L-a aruncat la pământ și i-a rupt o coastă, așa că bărbatul a fost transportat la spital, dar este în afara oricărui pericol.