VIDEO | Percheziții la Ciocana. Polițiștii au găsit 19 pachețele cu presupuse droguri sintetice

Redacția SafeNews

Un bărbat de 38 de ani este cercetat penal, după ce ar fi creat condiții pentru consumul de droguri în apartamentul său din sectorul Ciocana al Capitalei. În timpul perchezițiilor, polițiștii au găsit 19 pachețele cu o substanță presupusă a fi drog sintetic.

Potrivit Poliției, bărbatul ar fi permis accesul mai multor persoane în locuința sa și le-ar fi oferit substanțe narcotice destinate consumului.

Oamenii legii au efectuat o percheziție în apartament. Aceștia au depistat 19 pachețele care conțineau o substanță presupusă a fi drog sintetic. Totodată, au fost ridicate mai multe obiecte confecționate artizanal, destinate consumului de droguri.

PUBLICITATE

În momentul efectuării percheziției, în locuință se mai aflau două persoane.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica toate persoanele implicate.