VIDEO | Olga Ciolacu, Lidia Botezatu, Cătălin Josan și alți artiști de renume, într-o gală dedicată lui Gheorghe Mustea. Primii 500 de copii vor fi întâmpinați cu un cadou

Redacția SafeNews

Există seri în care muzica aduce împreună generații. Pe 28 iunie, Teatrul Verde va găzdui un astfel de moment. Olga Ciolacu, Lidia Botezatu, Cătălin Josan, Cristina Scarlat, Milla Danilceac, AKORD, Catharsis, Brio Sonores, Concertino Accordion Band și alți artiști îndrăgiți vor urca pe aceeași scenă în concertul-tribut dedicat academicianului Gheorghe Mustea, cu prilejul împlinirii a 75 de ani.

Începând cu ora 19:00, publicul va redescoperi unele dintre cele mai iubite creații ale maestrului, într-un spectacol în care vocile consacrate se întâlnesc cu energia noii generații. Orchestra Națională Simfonică a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” și Capela Corală Academică „Doina” vor da viață unui program care celebrează creația unui muzician ce și-a dedicat întreaga carieră artei.

Seara este gândită pentru toate vârstele. Primii 500 de copii care vor veni la spectacol însoțiți de familie vor primi în dar volumul „Povești ale popoarelor lumii pentru întreaga familie”, o carte audio pentru ca bucuria muzicii să continue și acasă.

PUBLICITATE

Cei prezenți vor avea la dispoziție o zonă gastronomică, iar pentru a facilita accesul la eveniment, Primăria Municipiului Chișinău va asigura transport organizat din toate sectoarele capitalei: din Ciocana, de pe strada Alecu Russo, din Rîșcani, de pe strada Studenților, din Botanica, de la bulevardul Decebal, zona McDonald’s, și din Buiucani, de pe strada Alba Iulia.

Gazdele serii vor fi Andrei Porubin și Doina Stempovschi,  iar gală aniversară promite să promite să ofere publicului o întâlnire memorabilă cu muzica și creația maestrului Gheorghe Mustea.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Chișinău.

Intrarea este liberă.