VIDEO // Mazeiks: Moldova e prea vulnerabilă ca să aplice sancțiuni de rând cu UE

Redacția SafeNews

La peste o lună de la începutul războiului, Uniunea Europeană continuă să ofere sprijin Moldovei pentru a diminua impactul crizei din regiune.

Pe lângă ajutorul oferit pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a anunțat, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Jurnal TV, că UE va susține afacerile moldovenești pentru a le facilita accesul pe piețele europene de desfacere.

PUBLICITATE

Facilitarea accesului pe piața UE este un lucru necesar, mai ales după ce agenții economici nu-și mai pot exporta mărfurile în țări precum Ucraina sau Belarus.

„Impactul războiului asupra Moldovei a fost unul dur în mai multe sensuri. În primul rând vorbim despre impactul imediat și, evident, despre fluxul de refugiați. În acest sens, reacția autorităților și a oamenilor au fost de-a dreptul remarcabile. Trebuie să discutăm în detaliu și despre impactul pe termen lung al războiului asupra economiei moldovenești, pentru că Ucraina este un partener economic important pentru Moldova, precum este și Rusia. Comerțul cu Ucraina și Rusia a fost afectat. Este o realitate cu care trebuie să ne confruntăm”, a declarat Janis Mazeiks.

„UE este interesată să coopereze cu Republica Moldova. Până acum, UE a devenit cu siguranță cea mai mare piață de desfacere pentru producătorii moldoveni. Două treimi din exporturile Republicii Moldova pleacă spre țările UE. Ați pătruns pe o piață europeană previzibilă, unde vă puteți comercializa produsele. Dar vânzarea produselor moldovenești înseamnă și îndeplinirea unor condiții care țin de standarde și securitate. Căutăm metode pentru a extinde aceste posibilități. Există dialog între Guvernul de la Chișinău și instituțiile europene”, a precizat șeful Delegației UE.

Ambasadorul european a fost întrebat cum percepe ezitarea Chișinăului de a se alătura sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei.

„Autoritățile din Moldova au explicat clar care sunt cauzele și noi am luat notă. Guvernarea de la Chișinău a declarat tranșant despre condamnarea invaziei ruse în Ucraina. Totuși, Moldova este prea vulnerabilă pentru a aplica sancțiunile de rând cu UE și noi am înțeles acest aspect și apreciem faptul că există un sprijin consistent din partea Republicii Moldova pentru pașii pe care i-a inițiat UE. Republica Moldova a condamnat, alături de alte 140 de țări, invazia rusă în Ucraina”, a menționat Janis Mazeiks.