Fostul președinte al Parlamentului și ex-ministru al Economiei, Marian Lupu, care și-a anunțat revenirea în politică în cadrul unei emisiuni online, a criticat dur actuala guvernare pentru recesiune economică, dezbinare socială și compromiterea parcursului european al Republicii Moldova.
„Cei câțiva ani cât am stat departe de politică mi-au fost suficienți ca să înțeleg ce înseamnă așa-zisa nouă clasă politică. Am văzut ce poate aceasta și la ce ne-a adus – recesiune, societate dezbinată și compromiterea parcursului european. Asta a putut actuala guvernare în condițiile deținerii puterii absolute”, a declarat Marian Lupu.
El a subliniat că, în perioada în care a fost ministru al Economiei, Republica Moldova înregistra o creștere economică de 7%, comparativ cu 0,1% în prezent, și că stabilitatea politică era un obiectiv realizabil, nu doar un slogan.
În acest context, Lupu și-a exprimat susținerea pentru Mișcarea „Respect Moldova”, o formațiune social-democrată de centru-stânga, despre care afirmă că poate contribui la relansarea economică, reconcilierea socială și promovarea unei diplomații eficiente.
„Am încrederea că, alături de Mișcarea ‘Respect Moldova’, putem revigora economia, putem promova o politică a diplomației, putem aduce reconcilierea socială și respectul reciproc”, a spus el.
Marian Lupu a mai precizat că noua formațiune va susține procesul de integrare europeană, dar într-un mod care să asigure consensul și susținerea largă a societății moldovenești.


