VIDEO // Mai mulți șoferi în stare de ebrietate, depistați de polițiștii INSP în ultimele 24 de ore

Redacția SafeNews

Mai mulți conducători auto au fost depistați de polițiștii INSP în stare avansată de ebrietate, unii dintre ei fără a deține permis de conducere. Cazurile au fost înregistrate în diferite raioane ale țării, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

La Briceni în satul Criva, polițiștii au oprit o motocicletă care circula fără plăcuțe de înmatriculare. La ghidon se afla un bărbat care nu avea dreptul legal de a conduce și care era în stare de ebrietate. Testul Drager a indicat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

Pe o stradă din oraș Drochia, un alt bărbat a fost prins conducând un autoturism Ford, fără permis de conducere. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat.

PUBLICITATE

La Zahareuca, traseul R-6, într-o zonă cunoscută pentru riscul sporit de accidente, un bărbat a fost surprins deplasându-se haotic cu bicicleta, fără echipament de protecție. Și acesta se afla în stare de ebrietate, aparatul Drager indicând 1,03 mg/l alcool.

Toate persoanele au fost documentate, iar cazurile sunt investigate în conformitate cu legislația în vigoare.