VIDEO // Irlanda va deschide o Ambasadă la Chișinău în luna octombrie

Redacția SafeNews

Ambasada Irlandei își va deschide curând ușile la Chișinău. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului Igor Grosu pe contul său de Facebook.

În cadrul ultimei sale vizite în Irlanda, Grosu a primit asigurări că în această toamnă va fi acreditat primul ambasador cu sediul la Chișinău.

„Angajamentul este ca pentru luna octombrie să avem deschisă oficial Ambasada Irlandei la Chișinău”, a precizat Igor Grosu.

PUBLICITATE

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, șeful Legislativului a menționat că este încântat să știe că dialogul diplomatic al Republicii Moldova este de interes pentru cetățeni. 

„Prin astfel de pași, ne conectăm și mai mult cu familia europeană”, a mai spus Igor Grosu.