Acasă Sport VIDEO // Incidente grave la un derby european! Ultrașii au invadat terenul...

VIDEO // Incidente grave la un derby european! Ultrașii au invadat terenul și s-au bătut ”la firul ierbii”. Meciul a fost întrerupt

0
Derby-ul primei ligi din Slovacia, Spartak Trnava – Slovan Bratislava, a fost întrerupt în minutul 16 după ce fanii celor două formații au invadat terenul de joc și s-au bătut pe gazon.
Fosta adversară a celor de la Sepsi în preliminariile Conference League, Spartak Trnava, a primit vizita lui Slovan Bratislava, în duelul primelor două clasate din Fortuna Liga, însă partida s-a încheiat prematur, după aproximativ un sfert de oră din cauza suporterilor celor două echipe care au coborât din tribune și s-au duelat ”la firul ierbii”.

Meciul Spartak Trnava – Slovan Bratislava, suspendat în minutul 16 după ce suporterii s-au bătut pe teren

”Războiul” de pe gazon a durat câteva minute, doar intervenția forțelor de ordine reușind să liniștească spiritele într-un final. Potrivit presei din Slovacia, cel puțin o persoană a fost rănită, iar oficialii au luat decizia ca jocul să nu mai continue. Comisiile vor stabili dacă jocul se va relua ulterior sau dacă una dintre cele două combatante va câștiga la ”masa verde”. Se pare că ultrașii gazdelor au atacat primii.

După 11 runde, Slovan conduce clasamentul din prima ligă a Slovaciei, cu 23 de puncte, la egalitate cu Spartak Trnava, însă cu un golaveraj superior. Podiumul este încheiat de Ruzomberok, aflată la cinci lungimi în urma celor două.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.