Igor Dodon nu a scăpat de frica față de presa independentă din nordul țării. Aflat astăzi într-o nouă vizită de lucru la Bălți, șeful statului nu s-a încumetat măcar să se lase surprins de obiectivele camerelor de luat vederi. Acesta a vizitat pe furiș câteva fabrici din municipiu, s-a întâlnit cu pensionarii și a aprins o lumânare la Catedrala Sfinților Împărați Constantin și Elena. Despre asta a comunicat chiar el pe pagina sa de facebook.
Dacă anterior, președintele Republicii Moldova jertvea măcar 2-3 minute pentru a răspunde jurnaliștilor, de această dată el a preferat să fie nevăzut. Iar pentru a nu fi abordat de presă la ieșirea sau urcarea în automobil, Igor Dodon a fost dus cu cortegiul până la ușile sediilor pe care le-a vizitat. Igor Dodon a fost însoțit de colegi de partid, printre care deputații PSRM Alexandr Nesterovschi și Alexandr Usatîi.
Nu este pentru prima dată când Igor Dodon vine la Bălți pe furiș, fără a anunța presa locală deși, anterior, liderul de la Condrița a declarat că este deschis să discute cu jurnaliștii. Pentru a se baricada de jurnaliști, președintele și-a asigurat o pază de corp, care ar putea concura cu cea a șeicului saudit.
Sursa: nordnews.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.