Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări la mecanismul de acordare a indemnizației pentru închirierea spațiului locativ destinată angajaților Ministerului Afacerilor Interne. Noile prevederi urmăresc simplificarea procedurilor și reducerea timpului necesar pentru examinarea solicitărilor.
Potrivit modificărilor aprobate, cererile angajaților MAI pentru acordarea indemnizației vor fi examinate în termen de cel mult 30 de zile. Ulterior, actul administrativ privind acordarea sau neacordarea indemnizației va trebui emis în termen de șapte zile lucrătoare.
O altă schimbare vizează modul de depunere a documentelor. Angajații vor putea transmite actele necesare și în format electronic, ceea ce ar urma să reducă procedurile birocratice.
Totodată, Guvernul a clarificat condițiile în care poate fi acordată indemnizația. Printre acestea se numără criteriul privind distanța de peste 30 de kilometri dintre locul de trai și locul de muncă.
Autoritățile susțin că modificările vor face mecanismul mai simplu și mai previzibil pentru angajații MAI și vor facilita accesul acestora la sprijinul financiar destinat închirierii unei locuințe.

