Acasă Istorii din spatele culisei VIDEO // Grigore Karamalak, alias Bulgaru ar fi fost scos de judecători...

VIDEO // Grigore Karamalak, alias Bulgaru ar fi fost scos de judecători plătiți cu 2 milioane de dolari. Alexei: ” L-au scos din clădire și l-au dus direct la Aeroport”

603
0
ads

Grigore Karamalak, alias Bulgaru a scăpat de justiție după ce chiar judecătorii l-au scos din clădire și l-au dus direct la Aeroport, pentru 2 milioane de dolari, acum 20 de ani în urmă. De atunci, acesta locuiește în Rusia, unde a primit cetățenie din partea lui Vladimir Putin”. Aceste declarații au fost făcute de generalul Nicolae Alexei, în cadrul unei emisiuni televizate, unde a subliniat că ”Bulgaru este unicul din liderii celor șase organizații criminale, care nu-i în pușcărie la moment.”

„El a fugit în Moscova, de 4 ori l-am arestat pe Bulgaru. L-am arestat prima dată pentru 30 de zile, l-am dus să-i prelungească termenul, i l-a prelungit și așa de 4 ori. În cele din urmă, dosarul a fost examinat de Curtea de Apel, pentru că era vorba de infracțiuni grave. 
Noi îl așteptam în sală, dar judecătorii l-au scos pe ușa din spate împreună cu președintele Curții de Apel și l-au dus direct la Aeroport, contra a 2 milioane de dolari. 
El a plecat la Moscova, Putin i-a oferit cetățenie. El și acuma trăiește la etajul trei în Banca Națională a Rusiei, are 6 birouri acolo. Eu am trimis din departament de trei ori, grupuri de lucrători de la noi, din serviciul intervenții operative să-l fure de acolo și să-l aducă în țară”, susține generalul Alexei.

Precizăm că anterior, Bulgaru, declara în cadrul unui interviu că acuzațiile precum că a avut legătură cu lumea criminală, sunte false.

„Îmi este foarte neplăcut că un șir de mass-media mă numesc „hoț în lege”. Niciodată nu am fost hoț în lege, niciodată nu am fost liderul vreunei grupări criminale, de aceea vreau să solicit acestor surse media să dezmintă aceste informații pe care le-au tirajat, în caz contrar îmi voi apăra onoarea și demnitatea în instanța de judecată”, susținea Karamalak.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here