Acasă Politic VIDEO // FOTO // Dodon, prins cu minciuna: Am blocat în 2016...

VIDEO // FOTO // Dodon, prins cu minciuna: Am blocat în 2016 tehnica NATO în R. Moldova

0

Igor Dodon a declarat astăzi că în 2016 el împreună cu deputații socialiști au blocat tehnica militară SUA la intrarea în R. Moldova și n-au admis ca aceasta să fie expusă în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). În realitate, după cum bine ținem minte, tehnica militară a fost prezentă în PMAN, iar „blocarea” despre care vorbește Dodon s-a rezumat la protestul câtorva zeci de socialiști la frontiera R. Moldova cu România, în timp ce militarii americani traversau frontiera, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md. 

„Noi n-avem nevoie de NATO. Nu vrem să fim carne de tun împotriva Rusiei. Eu nu voi admite acest lucru. Noi am blocat tehnica NATO acum câțiva ani când ei au vrut să vină de ziua victoriei și să expună tehnica (în Chișinău – n.red.). Deputații noștri au blocat această tehnică la punctele de trecere a frontierei. Sunt sigur că dacă voi ieși cu un apel, zeci de mii de cetățeni pur și simplu vor nimici totul. Suntem o țară neutră, nicio bază NATO aici nu va fi”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Dodon răspunde”.

Amintim că pentru a comemora victimele celui de-al Roilea război mondial, pe 8 mai 2016, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american „Dragon Pioneer 2016”. Este vorba despre 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale. La expoziţie au fost prezenţi militarii Regimentului 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exerciţiul comun „Dragon Pioneer” desfăşurat în Republica Moldova.

Expoziția respectivă s-a datorat ministrului de atunci al Apărării, Anatol Șalaru, care a promovat apropierea R. Moldova de Alianța Nord-Atlantică.

deschide.md30

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.