Locuitorii satului Sănătăuca din raionul Florești amenință că mâine, în ziua alegerilor prezidențiale, vor bloca podul ce leagă localitatea lor de satele din stânga Nistrului. Motivul ar fi pericolul de fraudare a alegerilor prin coruperea alegătorilor. Băștinașii susțin că transnistrenii sunt gata să-și vândă votul pentru 50 de dolari.
„Se știe deja că le dă opt sau nouă sute, nu știu cât, dar le dă. Le plătește bani ca să vină la noi și să voteze, să ne hotărască soarta. Dar ei cu noi nu au nicio legătură, ei nu ne consideră pe noi de nimic, dar dacă le dau bani, ei vin și votează. Asta nu este corect. Nu le vom da voie”.
” Noi mai vorbim cu ei, e vorba că primesc câte 50 de dolari”.
Oamenii sunt convinși de faptul că transnistrenii se vor vinde cum au făcut-o și la alegerile parlamentare din 2019. Atunci, votul lor a costat 20 de dolari.
„Îi aduceau cu autobuzul și le mai dau și bani. – Cine le dădeau bani? – Acei cu sacul, cu Dodon. Aveau aici doi saci cu dolari, și dădeau câte 20 dolari, acum cred că le vor dai mai mult. Nici nu știu, trebuie de blocat podul ca să nu treacă ei încoace. Aici era un rând mare, aveau secția lor de votare, erau mii și mii de transnistreni, demonstrau că au votat, luau banii și gata”.
„Nu avem nevoie ca ei să vină, deloc. Noi la ei nu ne ducem, este închis, este carantină. Pentru ce să vină ei la noi? Trebuie să închidem podul și gata. Noi la dânșii nu ne ducem să le votam președintele. Cei de la guvernare trebuie să se gândească și la asta. Iată acum ne-au răpit un polițist. Lumea vorbește că data trecută au luat câte 400 de lei, dar votau de vreo trei ori, veneau și votau”.
În Sănătăuca, unde locuiesc două mii de oameni, au fost deschise tocmai cinci secții de votare.
„Pentru locuitorii din Transnistria sunt deja deschise patru secții de votare. Sperăm că anul acesta vor fi mai puțini, dar dacă o să fie mulți, mă rog, patru secții o să-i deservească fără nici o problemă”.
„La fiecare secție vor fi câte 3-4 mii de buletine de vot, înmulțind la patru, asta înseamnă că 16 mii de oamneni străini trebuie să vină aici. Poliția este foarte agitată, trebuie să stea lângă pod ca să dea voie transnistrenilor să vină, că lumea o să-i oprească”.
„Văleu, văd că deja au deschis patru secții pentru Transnistria, dar Sănătăuca are numai o secție”.
Sătenii spun că, de obicei, transnistrenii sunt aduși cu autobuzele și stau ore în șir în fața secțiilor de vot. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că transnistrenii ar putea să ne decidă soarta pentru următorii patru ani.
„Pur și simplu ei nu trebuie să ne decidă soarta noastră. Să stea ei în partea lor, acolo unde au stat pănă acum, noi nu mergem să votăm și să alegem președintele Transnistriei. La parlamentare au venit cu autobusul, încontinuu, autobusele mergeau din colo în coace. Acum, după lege trebuie să vină doar opt persoane într-o mașină și trebie să coboare jos la pod și să treacă încoace. Cine știe cum va fi mâine, mâine poate „Fulgerul” a fi pe aici. Nici nu știi ce va fi. O să trimită poliția din Florești. Ca să-i țină parte, toate organele de stat sunt ai lui Dodon. Iată o să vedeți cum vor veni cu mașinile până acolo și pe jos, ca la paradă o să se ducă să voteze”.
Pentru locuitorii din regiunea transnistreană, mâine vor fi deschise 42 de secții de votare.
„Așa a fost politica, așa știu că este graniță, dar la votare, Moldova este unită, pentru asta tot politica e de vină. Nu trebuie să vină, podul trebuie rupt în jumătate, dacă tot avem graniță, asta e”.
Jurnaliștii NordNews au încercat să obțină o reacție de la candidatul Igor Dodon. Purtătoarea de cuvânt a acestuia, Ludmila Muntean ne-a răspuns: „Atăzi este ziua tăcerii. Prevede legislația RM”.
Conform articolului 41 din Codul electoral, „concurenților li se interzice să ofere alegătorilor bani, să le distribuie, fără plată, bunuri materiale, inclusiv din ajutoare umanitare sau din alte acțiuni de binefacere”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
Au dreptate oamenii!
Stie tot satul, dar nu stie.. .barbatul. Rezultatele votarii vor demonstra ipotezele falsificarii. Dra de fapt, odata ce candidatii nu au avut acces in nona RMN, participarea nistrenilor .. e problematica…