Salvatorii din Republica Moldova și România participă la exercițiul internațional „PRUT 2026”, desfășurat în perioada 24–25 martie, pentru testarea intervențiilor în situații de urgență transfrontaliere.
Aplicațiile sunt organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și au loc pe ambele maluri ale Prutului, cu participarea echipelor din Moldova și a colegilor din România, inclusiv SMURD.
În prima zi, intervențiile s-au desfășurat la Huși, în județul Vaslui, unde a fost simulat un incendiu într-o tabără de refugiați, cu multiple victime. Echipele au intervenit și pentru stingerea incendiilor de vegetație extinse în apropierea zonelor locuite.
Pe 25 martie, exercițiul continuă în zona Leușeni. Scenariul include un accident rutier grav, cu victime multiple, dar și un incendiu care necesită intervenții rapide.
Salvatorii au exersat operațiuni de descarcerare, acordarea primului ajutor și organizarea triajului medical în condiții apropiate de cele reale.
Autoritățile spun că exercițiul urmărește consolidarea cooperării între echipele din cele două țări, îmbunătățirea schimbului de informații și creșterea capacității de reacție în situații de criză.
Activitățile sunt coordonate în timp real de Centrul operativ al IGSU, iar intervențiile se desfășoară cu echipamente specializate, conform planurilor comune de acțiune.

