VIDEO | Doi cetățeni străini reținuți pentru incendierea mai multor mașini în Chișinău

Redacția SafeNews

Polițiștii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău au reținut doi bărbați, cu vârstele de 24 și 27 de ani, cetățeni străini, suspectați de incendierea intenționată a mai multor automobile în capitală.

Potrivit materialelor cauzei, în timpul nopții, suspecții au incendiat trei mașini parcate într-o curte, după ce au avut divergențe cu proprietarii, cauzând un prejudiciu estimat la peste 348.000 de lei.

Cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, bărbații au fost reținuți la scurt timp după comiterea faptei. Aceștia se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, riscă până la șase ani de închisoare.

PUBLICITATE

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și posibila implicare a suspecților în alte infracțiuni.