Înarmați până în dinți cu arme cu gloanțe de cauciuc, bastoane și scuturi, mascații Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” au reușit să suprime răscoala celor 30 de deținuți au provocat dezordini în Penitenciarul Nr.2 Lipcani. Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia unor imagini de la fața locului cu momentul în care au intervenit cei de la Pantera și i-au reținut pe deținuți, transmite SafeNews.md.
Potrivit unui comunicat al ANP, totul ar fi pornit după ce un deținut s-a opus în mod agresiv acțiunilor legale de transfer în altă instituție penitenciară, incendiind celula și instigând și alți deținuți la acțiuni deviante, de dezordini, în rezultatul cărora au fost distruse mai multe încăperi ale instituției.
Conform aceluiași comunicat, va fi înaintată și o acțiune civilă în judecată pentru ca persoanele care se fac vinovate să achite despăgubirile materiale.
ANP susține că în urma dezordinelor în masă nimeni nu a avut de suferit în urma
Deschide.MD a scris ieri despre faptul că mai mulți deținuți din Penitenciarul nr.2 Lipcani au dat foc la bunuri, au urcat pe acoperiș și ar fi încercat să evadeze.
De altă parte, Dorin Lișman, șeful ANP, susține că nu a fost vorba despre o tentativă de evadare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.