Acasă Politic VIDEO // Cronica fraudei de la Aeroport: PAS cu PAS

VIDEO // Cronica fraudei de la Aeroport: PAS cu PAS

0


Un scurt documentar despre cronica fraudei de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost publicat pe internet. În relatare sunt prezentate, pas cu pas, acțiunile guvernanților, sub controlul vicepremierului Andrei Spînu, permit ca mai mult de 5.000 de metri pătrați de spații comerciale să ajungă în gestiunea companiei franceze Lagardere Travel Retail. De asemenea, investigația arată cum au încercat autoritățile să mușamalizeze faptul că au avut o înțelegere cu viitorul gestionar al magazinelor din aeroport cu un an înainte de anunțarea licitației, scrie telegraph.md.

Potrivit documentarului „Cronica unei fraude cu bunurile statului”, este pentru prima dată când la o astfel de fraudă a participat o companie din Uniunea Europeană. Filmul amintește despre modul scandalos în care au fost formulate și modificate în taină de mai multe ori prevederile din caietul de sarcini, care au favorizat clar compania Lagardere Travel Retail și nu au permis participarea altor concurenți. De asemenea, arată cum autoritățile au încercat să justifice aceste ilegalități prin declarații despre războiul hibrid și cum au calificat drept minciuni toate informațiile despre caracterul trucat al licitației, iar vicepremierul Andrei Spînu i-a numit „șarlatani” pe cei care le lansează. Asta deși totul s-a confirmat în timp, inclusiv de către un reprezentant al Lagardere Travel Retail, care a anunțat că a ajuns în Moldova sedus de președintele Maia Sandu.

O altă remarcă din documentar vizează tăcerea complice a jurnaliștilor aflați în serviciul guvernării și inacțiunea structurilor de drept și a Consiliului Concurenței, care nu au întreprins nimic pentru a preveni această fraudă. Centru Național Anticorupție a rămas impasibil în pofida faptului că a fost sesizat direct de către Partidul Mișcarea Alternativă Națională. În final, documentarul subliniază că încrâncenarea cu care acționează Andrei Spînu trădează dorința de a pune mâna pe un activ al statului care aduce anual zeci de milioane de euro, bani care ar putea fi folosiți în campaniile electorale.

Andrei Spînu a respins toate acuzațiile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.