Ar fi organizat trecerea ilegală a peste 100 de cetățeni ucraineni apți de luptă spre Uniunea Europeană, prin Republica Moldova, și ar fi obținut profituri de circa 230 de milioane de lei. Cinci bărbați au fost trimiși pe banca acuzaților de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit procurorilor PCCOCS, schema a fost pusă pe roate în 2022, iar în 2023 a luat amploare. Dacă la început plățile se făceau în valută tradițională, ulterior acestea erau realizate preponderent în criptomonedă, prin platforma Binance. Tariful perceput pentru fiecare persoană varia între 4.000 și 10.000 de dolari, iar migranții erau racolați prin aplicația Telegram.
În dosar figurează organizatorul grupului, aflat în arest preventiv, dar și alți patru membri. Doi dintre ei aveau rolul de a transporta migranții, iar alți doi se ocupau de convertirea criptomonedelor și spălarea banilor. O parte dintre inculpați au fost reținuți în iulie 2025.
La solicitarea procurorilor, instanța a aplicat sechestru pe peste 750.000 de lei dintr-un cont în criptomonedă al unuia dintre membri. De asemenea, au fost indisponibilizate mijloace de transport în valoare de aproape 500.000 de lei.
Anchetatorii spun că rețeaua era formată din peste 20 de persoane, majoritatea din Tighina și Tiraspol, cu vârste între 34 și 43 de ani. Unii dintre inculpați, inclusiv organizatorul și un alt membru, au studii superioare. Comunicarea se făcea prin aplicații precum Telegram și WhatsApp, iar membrii grupului foloseau metode de conspirare și mesaje cifrate.
Migranții erau ghidați din orașe precum Harkov sau Ujgorod spre Moldova, fiind instruiți cum să ocolească posturile de control din Ucraina. Trecerea frontierei avea loc prin regiunea din stânga Nistrului, uneori după miezul nopții. Ulterior, aceștia erau transportați la Chișinău sau în alte localități, de unde erau preluați pentru a ajunge în România.
Procurorii investighează și alte peste 50 de cauze penale legate de această rețea. Trei co-organizatori urmează să fie anunțați în căutare. Într-un alt dosar conex, a fost aplicat sechestru pe criptomonede în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, iar recent a fost pus sub sechestru încă peste 500.000 de lei.
Organizatorul unui alt grup similar a fost reținut anterior în Spania, însă a fost eliberat sub control judiciar. Procurorii au solicitat extrădarea acestuia în Republica Moldova pentru continuarea urmăririi penale.

