VIDEO | Cetățeni ucraineni și moldoveni, prinși într-un dosar de droguri de peste 2,5 milioane de lei

Redacția SafeNews

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o filieră de trafic de droguri formată din cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova.

Gruparea era specializată în introducerea drogurilor în țară prin contrabandă și distribuirea acestora prin intermediul aplicației Telegram. În urma investigațiilor desfășurate timp de două luni, au fost documentați patru suspecți – trei bărbați și o femeie, cu vârste între 17 și 32 de ani.

Un cuplu de refugiați din Ucraina deținea două apartamente în Chișinău: unul folosit ca locuință și celălalt ca depozit de droguri. Substanțele ilegale erau expediate prin Poșta Moldovei, camuflate în colete cu produse alimentare provenite din Uniunea Europeană și Canada.

PUBLICITATE

Pentru a evita deconspirarea, cuplul a recrutat două persoane pentru a porționa drogurile și a le ascunde conform instrucțiunilor primite pe Telegram.

În urma perchezițiilor efectuate la începutul lunii noiembrie, autoritățile au ridicat telefoane mobile, 900 g PVP, 650 g MDMA, 250 de comprimate Ecstasy, 10 g heroină, 10 g cocaină, aproximativ 5.000 de pachete zip-lock, bandă adezivă și cântare electronice de înaltă precizie. De asemenea, într-un colet verificat în Poșta Moldovei au fost descoperite 4 kg de marijuana și 70 de țigări electronice încărcate cu ulei de cannabis. Valoarea totală a drogurilor confiscate depășește 2,5 milioane de lei.

Instanța a emis mandate de arest pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbați. Femeia este cercetată în stare de libertate, având în întreținere un copil minor și obligația de a nu părăsi localitatea.

Potrivit legislației Republicii Moldova, traficul de droguri se pedepsește cu închisoare de până la 15 ani.