Acasă Extern VIDEO // Cămile injectate cu botox, descalificate la un concurs de frumusețe

VIDEO // Cămile injectate cu botox, descalificate la un concurs de frumusețe

0

Peste 40 de cămile au fost descalificate la un concurs de frumusețe din Arabia Saudită, după ce judecătorii au descoperit că crescătorii lor le-au injectat fețele cu botox pentru a le face să pară mai atrăgătoare.

Zeci de cămile înscrise la Festivalul Regele Abdulaziz au fost eliminate din concurs după ce s-a descoperit că acestea au trecut prin proceduri de lifting facial și injectate cu botox, transmite SafeNews.md cu referire la Ziare.com.

Acestea sunt strict interzise, iar judecătorii le examinează fețele, gâturile, cocoașele, dar și postura animalelor, atunci când le evaluează, scrie Associated Press, citată de Insider.

Cu ajutorul unor tehnologii „specializate și avansate” a fost detectat botoxul, potrivit agenției de presă a Arabiei Saudite.

Crescătorii care au injectat botox în fețele animalelor pentru a le mări buzele au folosit apoi substanțe care să le relaxeze mușchii faciali.

„Clubul crescătorilor dorește să oprească toate actele de manipulare și înșelare în înfrumusețarea cămilelor”, scrie agenția de presă saudită, adăugând că persoanele găsite vinovate vor fi „aspru pedepsite”.

Organizatorii concursului de frumusețe pentru cămile au oferit premii în valoare de 66 de milioane de dolari, potrivit Al Arabiya News.

Festivalul dedicat cămilelor a început pe 1 decembrie și va dura până la sfârșitul lunii. Aproximativ 33.000 de cămile vor participa la eveniment.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.