Boris Volosatîi, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova, lansează un apel public ferm către președinta Maia Sandu, cerând reforme urgente și responsabilitate din partea guvernanților. Politicianul critică dur lipsa de performanță a actualei guvernări și avertizează că Republica Moldova se află într-o criză socială, demografică, economică și instituțională profundă.
„Știm bine care sunt atribuțiile funcției dumneavoastră și apreciem imaginea pozitivă pe care o avem în exterior. Dar problema noastră este aici, în interiorul țării”, a declarat Volosatîi, atrăgând atenția asupra exodului tinerilor, izolării bătrânilor și plecării investitorilor locali către România.
Liderul AUR din Republica Moldova acuză actuala majoritate parlamentară de lipsă de reforme și risipirea resurselor:
„Aici, acasă, guvernanții huzuresc. Au salarii nesimțite, fără performanțe. Fără reforme și fără rezultate serioase. Negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană nici măcar n-au început.”
Volosatîi cere președintei Sandu să intervină:
„Supravegheați-i. Cereți rezultate. Puneți-i la treabă. Nu mai tolerați aroganța și incompetența. Eliberați funcțiile publice conduse de ONG-iști și aduceți profesioniști adevărați.”
În apelul său, politicianul solicită și reformarea aparatului de stat, reducerea cheltuielilor publice și stoparea împrumuturilor externe:
„Trebuie să facem economii. Trebuie să ne plătim datoriile externe. Și nu mai faceți alte împrumuturi.”
În final, Volosatîi trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul țării:
„Aveți grijă de tânăra generație. Pentru că ei… nu ne vor ierta. Pentru că fără ei… Republica Moldova… nu are Viitor!”


