Șeful Întreprinderii Silvice din Edineț care administrează fondul forestier din 5 raioane din nord, Veaceslav Chiriac, a fost protagonistul unei altercații. Altercația ar fi avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în fața unui local din oraș, transmite SafeNews.md.
Ziarul de Gardă a intrat în posesia unor imagini video surprinse la fața locului unde se vede cum Chiriac lovește la un moment o altă persoană.
Potrivit celui care ne-a trimis video, încăierarea ar fi avut loc după o vânătoare și după ce de dimineață, Chiriac a participat la o întâlnire electorală cu Igor Dodon ce a avut loc la Briceni.
Din imaginile pe care le-am primit, persoanele din video care aparent par în stare de ebrietate se ceartă, iar la un moment dat, Veaceslav Chiriac, îmbrăcat într-o scurtă de culoare neagră se apropie ameninițător de 2 bărbăți, iar pe unul îl lovește în figură.




