VIDEO | Arsenal descoperit la Criuleni. Polițiștii au ridicat arme, muniții și încărcătoare de tip AK

Redacția SafeNews

Poliția Republicii Moldova a descoperit un arsenal de arme și muniții deținute ilegal în gospodăria unui bărbat de 73 de ani din satul Hîrtopul Mare.

Potrivit oamenilor legii, în urma verificărilor s-a constatat că permisul de port și folosire a armelor deținut de bărbat era expirat de peste un an. În timpul procedurilor de ridicare a armei, polițiștii au găsit și alte arme, muniții și accesorii păstrate ilegal.

Astfel, din gospodărie au fost ridicate trei arme de foc, dintre care două arme de vânătoare și o armă pneumatică, dar și peste 400 de cartușe de diferite calibre.

PUBLICITATE

De asemenea, polițiștii au depistat încărcătoare pentru arme de tip AK-47 și MP 38/40, lunete, o baionetă, mai multe cuțite, precum și componente și mecanisme pentru arme de foc.

În locuință au mai fost găsite pulbere, alice, gloanțe și capse pentru muniții.

Ca urmare, bărbatului i-a fost retras permisul și revocat dreptul de deținere, port și folosire a armelor. Toate bunurile depistate au fost ridicate pentru expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.