Acasă Istorii din spatele culisei VIDEO // Angajații Poștei Moldovei, impuși să facă agitație pentru PSRM în...

VIDEO // Angajații Poștei Moldovei, impuși să facă agitație pentru PSRM în campania alegerilor prezidențiale: ”A fost creat un grup pe Viber pentru a da indicații ce și cum trebuie să facem pentru a intra în campanie”

0

Directorul general interimar al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Vitalie Zaharia este acuzat că în perioada campaniei electorale din cadrul alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2020, ar fi obligat angajații din teritoriul țării ai Poștei Moldovei să facă agitație electorală pentru PSRM. Totodată, conducătorul Poștei Moldovei este învinuit că ar încearca să falimenteze instituția, după ce s-au înregistrat pierderi financiare colosale anul trecut. Declarațiile au fost făcute publice de către directorul Centrului de Poștă Bălți, Vasile Guțu, în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 13 ianuarie 2020, alături de deputatul PDM, Alexandru Jizdan.

Vasile Guțu directorul filialei Poșta Moldovei Bălți susține că, actualul director interimar al Poștei Moldovei ar fi creat pe Viber un grup cu toți șefii centrelor Poștei Moldovei și le dădea indicații ce să facă și cum să activeze astfel încât cetățenii să fie informați că tot ce face întreprinderea ar fi meritele PSRM.

„Prerogativa nou numitului director interimar al Poștei Moldovei, Vitalie Zaharia este de a politiza instituția. A fost creat un grup pe Viber cu conducătorii centrelor poștale din țară pentru a da indicații ce și cum trebuie să facem pentru a intra în campanie. Poștașii au mers pe la casele multor oameni care au solicitat urna mobilă și au fost infectați, iar pentru recuperarea lor nu s-a oferit nici un ban. Am fost amenințați de directorul general interimar că ne vom pierde funcțiile, dacă nu ne supunem ordinelor. Am fost invitat și eu și mi s-a comunicat că există o listă a directorilor centrelor poștale care trebuie să-și de-a demisia. Eu am refuzat categoric să mă supun acestor ordine, fapt pentru care s-a încercat demiterea mea”, a spus Vasile Guțu în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, după cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial, mai exact 20 noiembrie 2020 s-a început infectarea cu coronavirus mai activă a angajaților Poștei Moldovei, drept consecință a faptului că poștașii au mers din casă în casă și au colectat cereri pentru urna mobilă.

„Perioada octombrie – noiembrie îmbolnăvirea angajaților Poștei Moldovei a crescut de trei ori comparativ cu luna august-septembrie, iar conducerea instituției nu a acordat nici un suport pentru tratarea persoanelor. Poștașii au fost impuși să ducă pensiile și alte alocații la toți beneficiarii, deși ei trebui să facă asta, conform regulamentului doar la invalizii de gradul I și II, ceea ce reprezintă 20 la sută din beneficiari. Aceștia erau obligați de asemenea să spună că achitarea prestațiilor sociale se face la timp datorită PSRM și nicidecum pentru că oamenii ăștia au lucrat toată viața și au achitat impozite pentru a fi asigurați financiar la bătrânețe”, a mai spus Guțu.

Totodată, directorul Centrului de poștă Bălți afirmă că actualul conducător interimar al ÎS „Poșta Moldovei” încearcă să falimenteze instituția, iar peste 6 mii de angajați ar putea să rămână fără loc de muncă. Acesta susține că întreprinderea de stat a înregistrat în 2020 pierderi de peste 35 de milioane de lei, deși în 2019 a încasat profituri de puțin peste 35 milioane de lei. Vasile Guțu declară că a obținut datele de la Consiliul de administrare a Poștei Moldovei unde au fost prezentate chiar de către directorul interimar al instituției, Vitalie Zaharia.

Funcționarul mai afirmă că pentru anul trecut și nici curent nu a fost preconizată achiziții de tehnică, utilaje și nici mașini, însă cheltuielile au crescut, iar veniturile și profiturile s-au diminuat, deși anii trecuți când erau prevăzute astfel de cumpărături pentru instituție aceasta nu se pomenea într-o astfel de situație financiară precară.

În cadrul aceluiași briefing, secretarul general al Partidului Democrat (PD), Alexandru Jizdan a spus că chiar și după alegerile prezidențiale, Igor Dodon continuă să aplice presiuni asupra structurile desconcentrate.

În acest context, deputatul PDM, Alexandru Jizdan, a menționat că va sesiza Procuratura Generală pe acest caz.

Conferința de presă poate fi urmărită integral, mai jos.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.