Acasă Social VIDEO // Angajații CFM vor merge la Parlament: Vom lucra precum ni...

VIDEO // Angajații CFM vor merge la Parlament: Vom lucra precum ni se plătește

0

„Vom lucra precum ni se plătește.” Asta au decis angajații nodurilor feroviare din nordul țării, care nu și-au primit salariile deja de patru luni. Oamenii spun că nu mai vor să muncească degeaba, iar mâine vor merge la Parlament pentru a cere socoteală autorităților, transmite SafeNews.md cu referire la nordnews.md.

„Trebuie să sistăm activitatea, faptul că noi am venit aici la ora mesei și discutăm, lor le este în cot”

După protestul de la Ocnița și Dondușeni, și angajații Căii Ferate din Bălți au ieșit să-și spună păsul. Oamenii sunt disperați pentru că nu au bani să-și cumpere măcar un colț de pâine.

„Nici cu troleibusul nu mai putem circula, nu primim salariul, merg câte o oprire și mă dă jos. Nu mai am cu ce mă duce acasă. Merg doar o oprire și mă dă jos pentru că nu am cu ce plăti.”

„Închipuiți-vă cum trăim, dar pe cine îl doare capul că noi nu avem cu ce trăi. Asta nu-l interesează pe nimeni, absolut pe nimeni.”

„Boschetari, un gunoier primește un salariu cu 1000 de lei mai mare decât al meu. Ce sens este aici?”

„Am răbdat, răbdăm, muncim, dar unde sunt banii noștri? Eu mâine-poimâine trebuie să ies la pensie, nu procedează frumos cu noi. Trebuie ceva de hotărât. Noi cât ne-am luptat pentru acest bine, dar el nu se vede…”, au spus muncitorii.

Nicolae este tată a trei copii. Bărbatul nici nu ține minte când ultima oară și-a bucurat micuții cu ceva gustos. Este unicul care aducea bani în familie, însă din luna noiembrie nu a primit măcar un sfanț de la locul de muncă.

„Am împrumutat bani și de la cunoscuți, și de la prieteni, ți de la rude. Acum, când voi primi salariu pentru noiembrie sau decembrie, voi fi nevoit să întorc datoriile, dar mai trebuie și să trăiesc pe ceva.

Cei de la conducere nu cunosc pâinea muncitorilor. Un salariul lunar de-al lor, face cât unul anual de-al meu. Domnul Onceanu nu este competent în tot ce ține de calea ferată”, a declarat Nicolae, angajat CFM, Bălți.

Administrația nodului feroviar Bălți nu mai are explicații pentru angajați. Ultima lor speranță este să de-a ochii cu șefa statului.

„Noi nu vedem niciun ajutor din partea Guvernului. Președintele nostru nou ales ar putea să includă pe ordinea de zi a ședințelor problemele căii ferate. Dar asta nu se întâmplă.”

Oamenii spun că au obosit să-și cerșească banii munciți de ei și vor ieși la proteste până vor fi auziți.

„Propunerea constă în ceea ca să fim auziți. Ca să ne audă cei de la guvernare, să-și reamintească că există calea ferată.

Salariul nostru nu a fost majorat de ani se zile, cu nici măcar un leu. Nodul feroviar din Ungheni își va sista activitatea, vor protesta. Noi trebuie să facem la fel. Împreună suntem putere. Cinci luni fără salariu, noi avem familii, soț și soție care lucrează împreună la calea ferată și nu au primit salariile”

Andrei Onceani, șeful întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” nu a răspuns la telefon pentru a comenta problema salariilor.

Anterior, acesta a declarat muncitorilor că lucrează asupra problemei, însă, în prezent, bani pentru achitarea salariilor nu există.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.