Absolvenții care își doresc să își continue studiile în Republica Moldova își pot depune, începând de astăzi, dosarele de admitere la universități. Candidații au posibilitatea să aplice online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md, sau direct la instituția de învățământ superior aleasă, cu sprijinul reprezentanților acesteia.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că universitățile vin în acest an cu programe de studii și specialități noi, infrastructură modernizată, laboratoare dotate și burse majorate, care vor intra în vigoare începând cu 1 septembrie.
Oficialul i-a îndemnat pe absolvenți să aleagă instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și să investească în propria dezvoltare profesională.
„Alegeți să învățați în Moldova și investiți în viitorul vostru!”, este mesajul transmis de Dan Perciun tinerilor care participă la sesiunea de admitere din acest an.

