O grupare criminală specializată în falsificarea documentelor oficiale a fost destructurată de autorități, în urma unei operațiuni desfășurate în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit Serviciul protecție internă și anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, rețeaua se ocupa de confecționarea și comercializarea documentelor false, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere emise de autorități din Republica Moldova și România.
Ancheta a arătat că membrii grupării acționau organizat, atât în țară, cât și peste hotare, fiecare având roluri bine stabilite în procesul de producere și distribuire a documentelor falsificate.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților și în mijloacele de transport utilizate de aceștia. Au fost ridicate telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare și sume de bani despre care se presupune că provin din activitatea ilegală.
Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schema infracțională.

