Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el lider al PAS, a anunțat că miercuri a fost înregistrat în Parlament un proiect care prevede comasarea PCCOCS și PA. Ca urmare a acestei modificări, Veronica Dragalin, care în prezent conduce Procuratura Anticorupție, ar urma să fie înlăturată din sistem.
„Astăzi a fost înregistrat un proiect, cu numărul 40, din 12.02.2025, care prevede crearea unei singure instituții, noi, care va comasa PCCOCS și Procuratura Anticorupție. O să adunăm ce este bun din una și din alta. Aici rolul său îl are CSP, procurorul general, dar ne propunem să creăm o procuratură specializată, care să combată acest fenomen de concreștere a crimei organizate și corupției politice”, a spus Igor Grosu.
El a mai anunțat că joi, la ora 10:00, va fi organizată o conferință de presă, la care va fi prezentat acest proiect.
Discuțiile despre necesitatea comasării celor două instituții a fost inițiate chiar de președintele Maia Sandu, care a convocat în acest sens chiar Consiliul Suprem de Securitate. Atât ea, cât și ceilalți reprezentanți ai puterii, și-au manifestat în repetate rânduri, nemulțumirea față de activitatea Veronicăi Dragalin, pe care o acuză că luptă eficient cu corupție politică.
De cealaltă parte, Dragalin spune că asupra sa se fac presiuni la cel mai înalt nivel și acuză puterea de imixtiune în procesul de justiție. Mai mult, aceasta a spus că deține probe care confirmă că unii demnitari înalți din PAS ar fi încercat să influențeze anumite dosare de corupție.
sursa: ziua.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.