Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, ar fi fost angajată fără concurs public într-o funcție nou-creată la Î.S. „MoldATSA”, unde ar avea un salariu de peste 70.000 de lei și nu s-ar prezenta zilnic la locul de muncă. Ulterior, Taburceanu a confirmat că lucrează pentru întreprindere, însă a respins o parte dintre acuzații.
„Poate află astăzi toată Moldova că Dumitru Vangheli, directorul deja suspendat al MoldATSA, a instituit anul trecut o funcție nouă – cea de purtător de cuvânt – unde a numit-o, fără concurs public, pe Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, cu un salariu lunar de peste 70.000 de lei”, a scris Dragoș Galbur.
Politicianul mai susține că Taburceanu nu s-ar prezenta fizic la locul de muncă.
„Sursele mele afirmă că Anastasia Taburceanu nu s-ar prezenta fizic la locul de muncă și că ar mai activa, direct sau prin intermediul firmei de comunicare pe care o conduce, și în alte instituții publice, astfel încât veniturile cumulate ar depăși lunar câteva sute de mii de lei”, a mai scris liderul PNM.
Ulterior, pentru Agora, Anastasia Taburceanu a confirmat că lucrează pentru Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.
Aceasta a precizat că pentru funcția sa nu a fost organizat un concurs public, afirmând că procedurile instituției permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante.
Referitor la salariu, Taburceanu a declarat că salariul său de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volumul de muncă.
„Nu am venituri care depășesc sute de mii de lei lunar”, a declarat Taburceanu.
Totodată, aceasta a respins afirmațiile potrivit cărora ar presta servicii de comunicare prin intermediul unei companii private.
În același timp, Taburceanu a confirmat că nu este prezentă zilnic la sediul întreprinderii.
„Este adevărat că nu sunt prezentă în oficiul MoldATSA în fiecare zi. Natura lucrului meu îmi permite acest lucru și a existat o înțelegere prealabilă cu colegii de la MoldATSA în acest sens”, a declarat Anastasia Taburceanu pentru Agora.

