Acasă Comunicate de presă Verdict în cazul omorului unui ex-deputat ucrainean, aruncat într-o fântână la Grătiești

Verdict în cazul omorului unui ex-deputat ucrainean, aruncat într-o fântână la Grătiești

0

Cetățeanul Ucrainei, extrădat în vara anului trecut din Belgia pentru omorul intenționat al unui conațional pe teritoriul Republicii Moldova a fost condamnat la 17 ani închisoare. Procuratura municipiului Chişinău, oficiul Râşcani, care a solicitat condamnarea inculpatului la detențiune pe viață, anunţă că va contesta sentința, deoarece o consideră prea blândă în raport cu faptele comise.

De precizat că, pe 18 mai 2018, într-o fântână din preajma comunei Grătieşti, a fost depistat cadavrul unui bărbat, cu semne de moarte violentă.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit identitatea victimei. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 59 de ani, ex-deputat al Radei din Regiunea Jitomir.

Potrivit probatoriului, ex-deputatul a ajuns la Chişinău în seara zilei de 15 mai 2018 pentru a se întâlni cu inculpatul și cu complicele acestuia, ambii cetăţeni ucraineni, cu care stabilise din timp o întrevedere în sectorul Botanica. Fiind preluat cu maşina de către cei doi şi deplasându-se pe traseul Chişinău – Bălţi, indivizii au strangulat victima, iar pentru a ascunde urmele infracțiunii, i-au aruncat cadavrul într-o fântână de lângă Grătieşti.

Imediat după crimă, făptașii au părăsit teritoriul republicii. Totuşi, procurorii au reuşit să-i identifice şi să descopere crima, indivizii fiind anunţaţi în căutare internaţională.

În vara anului trecut, unul dintre învinuiţi a fost reţinut pe teritoriul Belgiei şi extrădat autorităţilor Republicii Moldova pentru a fi tras la răspundere penală, iar complicele acestuia continuă să fie căutat, materialele în privinţa lui fiind disjunse într-o procedură separată.

Fiind audiat de procurori, învinuitul nu şi-a recunoscut vina şi a refuzat de a face declaraţii.

Potrivit procurorilor, omorul a fost planificat din timp, iar învinuiţii au pus la cale toate detaliile crimei, ademenind victima pe teritoriul Republicii Moldova, mizând astfel că nu vor putea fi identificaţi şi traşi la răspundere pentru cele săvârşite.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.