Vasile Tofan: Reforma administrației publice locale trebuie adaptată realităților din teren, fără blocaje și amânări

Redacția SafeNews

Reforma administrației publice locale trebuie construită pe soluții practice, adaptate nevoilor comunităților, și nu pe desființarea structurilor existente. Mesajul a fost transmis de Vasile Tofan, după o discuție cu reprezentanții administrației publice locale de nivelul I și II privind viitorul organizării administrației locale din Republica Moldova.

Potrivit lui Tofan, subiecte precum organizarea primăriilor, finanțarea autorităților locale, autogestiunea și rolul consiliilor raionale într-o țară de dimensiunea Republicii Moldova sunt complexe și necesită dezbateri ample.

„Părerile sunt împărțite și este bine să avem dezbateri. Doar așa putem genera soluții care funcționează cu adevărat în viața de zi cu zi, nu doar pe hârtie”, a declarat acesta.

PUBLICITATE

Vasile Tofan a mulțumit reprezentanților CALM, CALE și Uniunii Consiliilor Raionale pentru implicarea în discuții și a remarcat că numeroase localități au făcut deja pași în procesul de amalgamare voluntară și au început să colaboreze.

În opinia sa, primarii au nevoie de mai multe resurse și de o capacitate administrativă mai mare pentru a dezvolta localitățile. Totodată, el a subliniat că reforma trebuie să pornească de la realitățile din teritoriu.

„Soluția potrivită nu este să dărâmăm ce s-a construit, ci să venim cu soluții axate pe realitățile din teren, mai ales că suntem deja în luna iulie și nu ne permitem să pierdem timp pentru amânări sau blocaje”, a afirmat Tofan.