Vasile Tofan: În primele săptămâni am stins incendii, nu am construit

Redacția SafeNews

Premierul Vasile Tofan afirmă că primele săptămâni la conducerea Guvernului au fost marcate de o succesiune de crize, care i-au schimbat prioritățile și i-au limitat posibilitatea de a se concentra pe reformele planificate.

În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, șeful Executivului a declarat că, în loc să se ocupe de proiectele de dezvoltare, a fost nevoit să gestioneze situații urgente apărute una după alta.

„Trebuie să recunosc că mi-a venit foarte greu în primele două săptămâni, pentru că am început cu criza de la Ministerul Agriculturii, după asta a venit criza carburanților, criza pe Nistru, criza energetică, ieri, istoria aceea halucinantă cu talibanii. Sincer, am impresia că m-am ocupat mai mult cu stinsul incendiilor decât cu construcția”, a declarat Vasile Tofan.

PUBLICITATE

Premierul a precizat că, înainte de preluarea funcției, a avut două discuții cu fostul prim ministru Alexandru Munteanu, despre care spune că i-a oferit sfaturi utile pentru începutul mandatului.

Întrebat dacă intenționează să rămână în fruntea Guvernului până la finalul mandatului, Tofan a răspuns afirmativ, însă a subliniat că va continua doar atât timp cât va considera că poate produce rezultate.

„Este foarte important să am impact. Doar dacă voi înțelege că nu am impact, nu reușesc, iar țara poate fi servită mai bine de altcineva, atunci cred că trebuie să am decența și respectul pentru oameni ca să plec. Dar până când sunt foarte dispus să fac acele schimbări pe care mi le-am propus”, a spus premierul.

Vasile Tofan a reiterat că este pregătit să își asume deciziile dificile și să participe inclusiv la dezbateri tensionate, pe care le consideră inevitabile în actualul context.

Vasile Tofan a fost învestit în funcția de prim ministru după demisia lui Alexandru Munteanu.