Ustensile utilizate în medicina dentară, găsite tăinuite într-un bagaj

Redacția SafeNews

Un pasager de pe ruta Odesa-Chișinău riscă să rămână fără 114 ustensile utilizate în medicină dentară. Potrivit Serviciului Vamal, bunurile nu au fost declarate.

Mai exact, la pista intrare în țară a postului vamal Palanca, pentru efectuarea controlului de specialitate, s-a prezentat un autocar ce efectua ruta regulată Odesa – Chişinău. În rezultatul efectuării controlului fizic detaliat al bagajelor pasagerilor, într-un bagaj au fost depistate 114 ustensile utilizate în medicină dentară, nedeclarate autorității vamale.

Bunurile s-au dovedit a fi ale unui nerezident, în vârstă de 58 de ani.

PUBLICITATE

Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.