Universitatea Pedagogică din Harkov a fost distrusă de un atac rusesc

Redacția SafeNews

Președintele Vladimir Zelenski a anunțat că Universitatea Pedagogică din orașul Harkov în nord-estul Ucrainei a fost distrusă miercuri într-un atac cu rachete rusești, transmite dpa.

Clădirea principală, sălile de curs, muzeul universitar şi biblioteca ştiinţifică au fost lovite, a spus președintele Zelenski în discursul său video de miercuri seara, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.

„Acest lucru caracterizează invazia rusă cu o acurateţe de 100%. Când vine vorba de definiţia barbariei, acest atac se potrivește cel mai bine” a spus şeful statului ucrainean.

PUBLICITATE

El a mai spus că armele trimise de partenerii occidentali ai Kievului funcționează „foarte puternic” şi a lăudat preciza lor.

Armata ucraineană foloseşte artileria pentru a distruge depozite şi alte ţinte care sunt importante din punct de vedere logistic pentru Rusia, a spus el.

„Şi aceasta reduce semnificativ potențialul ofensiv al armatei ruse. Pierderile ocupanților nu vor face decât să crească în fiecare săptămână, la fel ca şi dificultatea de a le aproviziona”, a spus el.