Acasă Comunicate de presă Un vânzător de permise, prins de CNA în timp ce întorcea mita...

Un vânzător de permise, prins de CNA în timp ce întorcea mita înapoi

40
0
ads

Angajatul unei şcoli auto din capitală a ajuns pe mâna ofiţerilor CNA şi procurorilor, după ce a fost denunţat de un tânăr. Denunțătorul s-a plâns că acesta a dat 500 de euro unui intermediar care i-ar fi promis să-l ajute să obţină permisul de conducere, fără dificultăţi.

Potrivit datelor anchetei, angajatul şcolii auto i-ar fi spus tânărului că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Direcției de Calificare a Conducătorilor Auto a Agenției Servicii Publice şi că i-ar putea convinge să aprecieze pozitiv susținerea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere de categoria „B”. Deşi transmiterea banilor s-a întâmplat la sfârşitul anului 2020, bănuitul nu şi-ar mai fi onorat înţelegerea, fapt pentru care a fost denunţat la CNA.

În baza denunţului, CNA a deschis un dosar penal, efectuând cercetări pe marginea cazului. 

Azi-dimineaţă, suspectul a fost reţinut în timp ce i-a restituit denunţătorului suma primită. Acum, acesta este reţinut pentru 72 de ore şi riscă puşcărie sau amendă penală în cazul în care va fi găsit vinovat.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here