Un tânăr cu tumoră, operat cu succes la Institutul Medicină Urgentă

Redacția SafeNews

Un tânăr de 35 de ani cu tumoră benignă la maxilarul inferior a fost operat cu succes la Institutul de Medicină Urgentă.Cazul extrem de complicat a fost prezentat de către instituție astăzi, când este marcată Ziua mondială a sănătății. Astfel medicii atenționează populația despre necesitatea de a se adresa la timp la medic, transmite SaeNews.md cu referire la IPN.

Cazul extrem de complicat al pacientului cu tumoră gigantă în regiunea facială a fost rezolvat cu succes de către colaboratorii catedrelor Universității de Stat de Medicină și Farmaceutică „Nicolae Testemițanu”, împreună cu medicii specialiști din cadrul a trei secții.

Bărbatul a fost diagnosticat cu ameloblastom al mandibulei (recidivă). Acesta a avea o tumoră agresivă care fusese operată la Institutul Oncologic în 2018. Au fost câteva recidive și reoperări.

PUBLICITATE

La Institutul de Medicină Urgentă pacientul s-a adresat cu suprainfectare, expunerea plăcii reconstructive și recidiva tumorii.

Intervenția chirurgicală, care vizează o zonă donor și alta recipientă, a fost realizată pe 22 martie, timp de opt ore, fiind implicată o echipă interdisciplinară a specialiștilor chirurgi oro-maxilo-faciali, microchirurgi și anesteziologi.