„Atunci am înțeles că, dacă vine o distincție, deci e cumva un semn de plecare și nu totdeauna lucrurile se spun chiar direct, se spun și printre rânduri” — a declarat fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, care povestește că a intuit că nu va mai face parte din noul Guvern după ce a fost decorată cu „Ordinul Republicii”.
Fosta ministră afirmă că se aștepta să-și continue mandatul, având în vedere contribuția sa la victoria PAS în alegerile parlamentare din 28 septembrie, însă spune că „nu i s-a propus acest lucru”. În primul interviu după plecarea din funcție, Nemerenco a menționat că nu a primit nicio explicație nici din partea partidului, nici din partea administrației prezidențiale.
„Toți mi-au mulțumit, mi-au subliniat succesele remarcabile, că am fost un ministru care a adus foarte multe rezultate, anume pentru politicieni și anume în alegeri, nu doar pentru oameni”, a spus Nemerenco.
PUBLICITATE
Ea precizează că nu și-a dorit cu orice preț să rămână în Executiv și nu consideră „că cineva trebuie să stea într-o funcție până mucezește acolo”. Totuși, afirmă că modul în care au decurs discuțiile după alegeri a lăsat-o să înțeleagă singură că nu va mai fi parte a echipei guvernamentale:
„Nu mi-au spus pleacă, vină… așa a fost, niște discuții neduse până la urmă”.
Nemerenco a fost ministră a Sănătății aproape cinci ani, în guvernele Sandu, Gavrilița și Recean. Ea spune că s-a ocupat nu doar de gestionarea domeniului, ci și de politică, deși nu a fost membră PAS. În continuare, menține legătura cu foștii colegi și declară că nu se consideră în opoziție cu aceștia.
„Nu este stilul meu, dar sunt o persoană care uneori poate vorbi mai deschis”, a spus Nemerenco, adăugând că intenționează să rămână activă în spațiul public.

