Un moldovean anunțat în căutare internațională a fost reținut în Belgia

Redacția SafeNews

Un bărbat de 46 de ani, suspectat de circulație ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari, a fost reținut în Belgia și extrădat autorităților din Republica Moldova. Acesta, la începutul anului curent, a fost anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție Botanica.

Bănuitul, în anul 2020, ar fi introdus în țară, pe cale de contrabandă, mii de pastile care ar conține substanță psihotropă, după care urma să le vândă pe teritoriul țării.

În cadrul măsurilor de investigație, acesta a fost prins în flagrant în timp ce punea în circulație mii de pastile cu conținut psihotrop.

PUBLICITATE

Bărbatul a primit arest la domiciliu, iar la ședința de judecată nu s-a prezentat. Astfel, acuzatorul a susținut demersul privind înlocuirea măsurii preventive în arest pentru 30 de zile, cu anunțarea în căutare.

Ca urmare a acțiunilor comune ale polițiștilor moldoveni și celor din Belgia, cu suportul BNC Interpol, acesta a fost reținut pe teritoriul Belgiei.

La data de 27 octombrie, bărbatul a fost extrădat în Republica Moldova pe cale aeriană și plasat în Izolatorul de detenție a DP mun. Chișinău.