Un judecător a dispus duminică încarcerarea pentru ‘corupție’ a primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, a cărui arestare a declanșat miercuri un val de proteste în Turcia.
Cel puțin alți 20 de co-acuzați vor rămâne de asemenea după gratii, în cursul anchetei pentru corupție, a anunțat tribunalul Caglayan din Istanbul, scrie Agerpres.ro.
Imamoglu, din partidul de opoziție CHP (Partidul Republican al Poporului), este vizat, într-o procedură distinctă, și de acuzații de susținere a terorismului.
Primarul a susținut că în fața poliției că acuzațiile ce i se aduc sunt ‘imorale și nefondate’, potrivit unei declarații difuzate sâmbătă de municipalitatea metropolei turce, iar partidul său a denunțat ‘o lovitură de stat politică’.
După anunțul de duminică al încarcerării sale, primarul din capitala turcă Ankara, tot din CHP, a calificat decizia drept o ‘rușine’ pentru sistemul judiciar.


