Fostul inginer Google, Linwei Ding, cunoscut și ca Leon Ding, a fost găsit vinovat de spionaj economic și furt de secrete comerciale în scopul transmiterii tehnologiilor de inteligență artificială către China.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani, Linwei Ding, a copiat și a încărcat în cloudul său personal, între mai 2022 și aprilie 2023, peste 2.000 de pagini de informații confidențiale ale Google, legate de dezvoltările din domeniul inteligenței artificiale. La începutul anului 2023, el purta negocieri pentru funcția de director tehnic într-un startup chinez de IA și a fondat, totodată, propria companie tehnologică în China, orientată spre învățarea automată, relatează axios.com.
„În numeroase declarații adresate potențialilor investitori, Ding susținea că ar putea crea un supercomputer cu inteligență artificială prin copierea și modificarea tehnologiei Google”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Justiție al SUA. Cu câteva zile înainte de concedierea sa de la Google, el a descărcat datele sustrase pe un computer personal.
Ding a fost inculpat în martie 2024. El riscă până la 10 ani de închisoare pentru fiecare cap de acuzare privind furtul de secrete comerciale și până la 15 ani pentru fiecare cap de acuzare de spionaj economic.






