Acasă Politic Un fost apropiat al lui Dodon spune că șeful statului este LA...

Un fost apropiat al lui Dodon spune că șeful statului este LA PĂMÂNT după demiterea lui Țurcan de la șefia CC. Nu se aștepta la o așa LOVITURĂ: „Va avea mari probleme”

0

Fostul președinte al R. Moldova și liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, afirmă că decizia magistraților de a-l destitui pe Vladimir Țurcan din funcția de președinte al Curții Constituționale este perfect legală, iar politicienii care comentează această hotărâre nu fac altceva decât să politizeze subiectul.

Potrivit lui Voronin, odată cu demiterea lui Țurcan șeful statului va avea mari probleme cu actuala componență a CC, întrucât aceasta nu i s-ar supune.

„Vă amintiți ce v-am declarat acum două săptămâni?! Igor Dodon va avea mari probleme cu această componență a CC. Acest fapt se observă foarte bine după ziua de ieri. Dodon urmărea un anumit scop atunci când și-a pus persoanele apropiate în funcții de conducere la toate instituțiile-cheie, dar vedem că nu i-a reușit”, a declarat Voronin pentru Deschide.md.

Voronin a menționat că alegerea lui Țurcan în funcția de președinte al CC a fost una dintre condițiile lui Dodon pe timpul coaliției cu Blocul „ACUM”. Acesta ar fi fost gata să cedeze până și la capitolul numirii unor persoane neafiliate politic în componența Înaltei Curți, doar pentru a-și revendica fotoliul de șef al CC. Totuși, potrivit lui Vladimir Voronin, soarta lui Țurcan „atârna pe un fir de păr” de la bun început, așa că, după destrămarea alianței „ACUM” – PSRM, a fost logic ca acesta să părăsească postul.

„Repet, Dodon va avea probleme. Decizia Curții prin care Țurcan a fost demis este conformă Constituției. În ceea ce privește numirea Domnicăi Manole în funcția de președinte, nu voi intra în detalii, dar vreau să vă spun că ea este o persoană cu caracter. Dodon nu va mai avea somn liniștit”, a conchis Voronin.

De menționat că Vladimir Țurcan a fost demis după ce Igor Dodon a declarat că președintele Curții Constituționale l-a informat pe 9 aprilie curent despre votul Înaltei Curți privind suspendarea, din aceeași zi, a legii pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea la începutul lunii aprilie curent. Dodon a spus că Țurcan chiar i-a spus cine dintre judecători a votat pentru suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. Țurcan a recunoscut și el telefonul dat de Dodon.

„Am perceput acest apel ca pe o necesitate din partea șefului statului de a fi informat, cum se spune, din prima sursă”, a declarat atunci Țurcan

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.