Un bărbat care și-a determinat soția să se sinucidă a fost condamnat

Redacția SafeNews

Un bărbat de 35 de ani, învinuit de violență în familie care s-a soldat cu sinuciderea soției sale, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Bărbatul a fost acuzat că sistematic aplica violența fizică și psihică asupra soției și copiilor.

Deși anterior fusese sancționat contravențional de mai multe ori pentru fapte similare, el și-a continuat acțiunile. 

PUBLICITATE

Astfel, în dimineața zilei de 15 mai curent, fiind în stare de ebrietate, s-a dus la domiciliul comun cu familia și în prezența copiilor și-a bătut soția cu pumnii și picioarele. Victima s-a ales cu leziuni corporale medii.

În seara aceleiași zi, încălcând ordinul de restricție emis în privința lui, bărbatul a revenit.

Femeia nu a mai suportat comportamentul soțului, care o persecuta, jignea și o bătea. În cele din urmă ea s-a încuiat într-o cameră și, în prezența fiicei sale de 10 ani, s-a sinucis.

Procuratura menționează că învinuitul și-a recunoscut vina, astfel procesul în privința acestuia a fost judecat în procedură simplificată.

Copiii au fost plasați într-un centru de plasament.