Filmarea şocantă arată cum, în timp ce balonul era acaparat de flăcări, bărbatul atârna de o funie încercând să îşi salveze viaţa. Iniţial, în balon se mai aflau alte două persoane, care au putut scăpa când balonul încă se afla la pâmânt. A treia persoană, rămasă în balonul cu aer cald, s-a încurcat în frânghii şi a fost ridicat în aer, căzând la sol de la o altitudine mare.
Victima, un bărbat de 40 de ani pe nume Luicio, a decedat din cauza rănilor suferite, relatează Daily Mail.
„Autorităţile au ajuns imediat la faţa locului pentru a oferi asistenţă şi sprijin celor afectaţi. Am cerut Parchetului General să efectueze investigaţiile necesare pentru a clarifica faptele petrecute şi pentru a dezvălui cauzele accidentului„, a declarat Rodrigo Reyes Mugüerza, un oficial local.
PUBLICITATE
Filmarea a circulat pe reţelele de socializare, provocând reacţii puternice din partea publicului. Multe persoane şi-au exprimat groaza faţă de cele întâmplate şi compasiunea faţă de bărbatul decedat.
„Sfâşietor. Ultimul lui act a fost unul de curaj şi sacrificiu. Odihnească-se în pace” a scris un comentator pe reţelele de socializare.

