Ultimul cuvânt în cauza penală a lui Constantin Țuțu, amânat din lipsa inculpatului

Redacția SafeNews

Ședința în care Constantin Țuțu urma să rostească ultimul său cuvânt în cadrul procesului penal în care este acuzat de escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații a fost amânată.

Deși instanța a solicitat confirmarea prezenței inculpatului până pe 21 noiembrie, abia astăzi avocatul acestuia a depus o cerere prin care Țuțu și-a exprimat dorința de a fi prezent personal pentru a-și prezenta ultimul cuvânt.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis cererea și a fixat următoarea ședință pentru data de 26 noiembrie, ora 11:00.

PUBLICITATE