ULTIMA ORĂ! Un bărbat din Cahul a ajuns pe mâna oamenilor legii: A primit 350 de euro pentru un permis de conducere

Redacția SafeNews

Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Potrivit informațiilor, acesta ar fi promis unei persoane să o ajute să obţină permisul de conducere, categoria B, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Cahul.

Astfel, bănuitul, ar fi cerut și primit de la acesta 350 de euro pentru a-i favoriza susținerea cu succes a probei practice la examenul de calificare auto.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, banii au fost depistați în automobilul bănuitului, iar în după-amiaza zilei de 9 martie, bărbatul a fost reţinut şi plasat în izolator pentru 72 de ore.

PUBLICITATE

Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar bărbatul riscă de la 2 la 6 ani de detenţie sau amendă penală.