Două deputate din fracțiunea „Partidul Nostru”, Nina Cereteu și Stela Onuțu, au renunțat la mandatele de parlamentar. Anunțul a fost făcut miercuri, 12 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, care a luat act de cererile de demisie.
Nina Cereteu și Stela Onuțu au acces în Parlament pe lista Partidului Nostru, după ce anterior au fost alese primar în orașele Drochia și Glodeni. În locul acestora, urmează să ajungă în Legislativ Constantin Cuiumju, neafiliat politic, și Alexandr Severin, primarul de Fălești, membru al Partidului Nostru.
Tot în aceeași ședință, Comisia juridică a avizat numirea lui Victor Agrici în funcția de secretar general al Parlamentului.
SafeNews.md amintește că tot în ședința de astăzi, cinci deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și-au depus mandatele de parlamentar, a anunțat președintele Legislativului, Igor Grosu. Este vorba despre Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.

