Acasă Justiţie ULTIMA ORĂ! DOC // Hotărârea prin care s-a modificat componența Biroului, neconstituțională

ULTIMA ORĂ! DOC // Hotărârea prin care s-a modificat componența Biroului, neconstituțională

0

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională hotărârea din 3 decembrie 2020 a Parlamentului, prin care a fost modificată componența Biroului permanent al Legislativului, în urma sesizării depuse de către ex-deputații Platformei DA, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu.

În ședința de pe 3 decembrie a Parlamentului, fracțiunea Partidului Socialiștilor și cea a Partidului „Șor” au adoptat o hotărâre prin care a fost modificată componența nominală a Biroului permanent al Parlamentului, chiar dacă ordinea de zi a ședinței nu prevedea un asemenea subiect. Modificarea a fost făcută în baza unei propuneri verbale din partea unui deputat, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

Astfel, componența Biroului permanent al Parlamentului a fost modificată după cum urmează:

  • s-a propus includerea unui membru din partea Grupului parlamentar „Pro Moldova”
  • s-a propus includerea unui membru din partea Grupului „Pentru Moldova”
  • s-a dispus reducerea unui membru din Biroul permanent din partea Fracțiunii Partidului Democrat.

Autorii sesizării spun că ședința a fost prezidată de către vice-președintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, care potrivit regulamentului nu dispune de dreptul de a modifica ordinea de zi a ședinței, cu atât mai mult că deputații din majoritatea parlamentară nu au votat proiectul anume, dar o propunere de modificare a componenței Biroului permanent.

200a_2020_12.07 by Mihai Caragacean

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.