Deputații Partidului Șor au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului! Se întâmplă în semn de protest față de intenţia de excludere a Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălţi.
„Fracțiunea Partidului Șor merge la Bălți pentru acordarea susținerii candidatului nostru în fața sediului instanței care urmează să ia o decizie”, a menționat deputatul Vadim Fotescu.
Amintim că, astăzi, Judecătoria Bălţi examinează cererea de anulare a înregistrării în cursa electorală a Marinei Tauber. Ieri, magistratul numit pentru a judeca acest dosar s-a autorecuzat. Judecătorul care va examina cauza civilă este Natalia Costaș.
Marina Tauber a contestat, joi, la Curtea de Apel Chișinău, hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind anularea înregistrării sale în campania electorală pentru Primăria Bălţi. Potrivit deputatului, decizia CEC este nefondată.
Tauber şi-a îndemnat susţinătorii să iasă la proteste, în cazul în care Judecătoria Bălți va decide excluderea ei din cursa electorală. Deputatul partidului ŞOR a mai declarat că va lupta prin orice metodă împotriva acaparării instituțiilor statului de către guvernarea PAS și președintele Maia Sandu.

