Activitatea Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a fost perturbată după ce autoritățile au primit o alertă cu bombă.
Potrivit Poliției de Frontieră, intervenția a avut loc imediat, iar pasagerii și angajații au fost evacuați din clădire pentru siguranță. La fața locului au fost mobilizate toate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează verificări.
În prezent, procedura de înregistrare la zboruri este suspendată. Autoritățile avertizează că pot apărea întârzieri sau modificări în programul curselor aeriene.
Călătorii care au zboruri planificate pentru astăzi sunt îndemnați să verifice statutul acestora pe panoul online al aeroportului sau să țină legătura cu operatorii aerieni.
Autoritățile fac apel la calm și dau asigurări că situația este gestionată. Informații suplimentare vor fi oferite pe măsură ce verificările avansează.







